Mesajul tău e-mail
Conținutul mesajului
Expediază
Expediază
Formularul a fost expediat - îți mulțumesc.
Te rugăm să îndeplinești toate câmpurile obligatorii!

Pentru detalii suplimentare, dar și pentru a vă putea înscrie la cursuri, folosiți formularul de contact de mai jos: 

Auditul lingvistic este un serviciu de testare, verificare și mapare a competențelor lingvistice pe care o persoană le deține.

Cui se adresează, de fapt?

  • Companiilor care doresc să evalueze competenţa angajatului/candidatului pentru un anume post, proiect sau training, stabilirea conformităţii nivelului de comunicare (business sau nu) într-o limbă străină.
  • Persoanelor fizice care doresc să-şi cunoască sau să facă dovada nivelului de limbă străină raportat la standardele cadrului European Comun de Referință, să-şi identifice punctele forte ale competenţei lingvistice.

Când este necesar un audit lingvistic?

  • Compania trebuie sa afle nivelul de limbă străină al angajaților. De obicei, compania intenționează să organizeze un curs de limbă străină pentru angajați (formare continuă) și vrea să știe cu exactitate unde se situează aceștia față de obiectivele interne.
  • Clienții companiei solicită comunicarea la un anume nivel de limbă străină al angajaților (situație foarte frecvent întâlnită în firmele cu back-office și / sau de call center).
  • Compania face parte dintr-o multinațională care trimite frecvent personalul angajat local la specializări în străinătate.
  • Personalul companiei este rotit periodic la filialele din străinătate.
  • Pentru persoane fizice, auditul are rolul de arăta clar cât mai este de parcurs până la nivelul propus, fie el Examen Internațional sau competență lingvistică personală.

Care sunt pașii unui audit lingvistic?

Pasul 1. Testarea noțiunilor teoretice (prin test scris sau grilă). Acest pas poate fi realizat individual cu fiecare cursant în parte sau în grupe, în funcție de timpul avut la dispoziție, volumul de lucru și bugetul alocat de plătitor.

Pasul 2. Testarea capacităților practice de comunicare (înțelegere, vorbire, corectitudine și fluență în exprimare).

Pasul 3. Cumularea rezultatelor de la pașii 1 și 2 într-un rezultat final pentru fiecare cursant în parte și eliberarea unui calificativ.

Pasul 4. Realizarea unui raport de evaluare pentru cursantul sau grupa respectivă, cu recomandări privind durata necesară pentru atingerea competențelor țintă, precum și materialele ce trebuie utilizate în acest scop. (* serviciu valabil exclusiv pentru clienții companiilor).

Căt durează un audit lingvistic?

Pasul 1 durează aproximativ 60 de minute. La acest timp se adaugă corectarea testului. Corectarea poate avea loc imediat după predarea testului sau ulterior, în cursul zilei respective.

Pasul 2 durează 60-120 minute/persoană, în funcție de nivelul de limbă străină al persoanei evaluate. Cu cât candidatul are un nivel mai ridicat, cu atât evaluarea orală durează mai mult și se poate face în profunzime. Evaluarea orală constă în conversație pe diferite subiecte, adaptate puterii de înțelegere a evaluatului și are componente de: producere/interacțiune orală, ascultare/înțelegere într-o limba străină.

Rezultatul final se eliberează de obicei în 24 de ore de la susținerea ambelor probe pentru candidații individuali.

În cazul în care numărul total de persoane evaluate în aceeași sesiune este ridicat, rezultatele finale vor fi date și eliberate în 2 sau 3 zile.

Ce documente se eliberează în urma unui audit lingvistic ?

Certificat de Competente Lingvistice, cu specificarea exactă a nivelului la fiecare componentă în parte: Ascultare, Citire, Participare la conversaţie, Discurs oral, Scris.

Certificatul se eliberează în română sau, la cerere, în limba engleză/franceză.

Certifcatul este emis de către EduMNC, cu ștampila proprie.

Certificatul nu este opozabil unei Diplome de Absolvire sau unui atestat (de ex. Cambridge, Oxford etc), ci reprezintă dovada noțiunilor dvs. de limbă straină, la un moment dat, fără a fi participat la un curs.

Cât costă un audit lingvistic?

Valoarea serviciilor de Audit Lingvistic pentru companii variază intre 25 și 40 euro/persoană, în funcție de numărul de persoane evaluate în același timp și de metodologia aleasă (fizic sau online).

Deoarece toate serviciile de audit lingvistic sunt integral personalizate în funcție de necesitățile/cerințele dvs,, vă rugăm să ne solicitați o ofertă și vă vom comunica un preț.

 

Testarea poate acoperi toate abilităţile esenţiale: înțelegere (ascultare și citire), vorbire (participare la conversație și discurs oral), scriere - sau numai acele deprinderi care interesează direct solicitantul.

Notă!

Auditul lingvistic diferă de parcurgerea şi absolvirea unui modul de curs şi nu se finalizează cu o diplomă sau un certificat de formare/absolvire, ci cu un certificat constatator privind nivelul actual de cunoaştere al unei limbi străine.

 

 

   EduMNC

EduMNC

- Sursa ta de cunoaștere pentru o reușită lingvistică:
Explorează, Învață, Excelează!
Inovație în educație, rezultate de excepție;
- O educație de calitate pentru elevi și profesori.
 

EduMNC - de ce?

Prin conținutul său, acest site se adresează atât elevilor/studenților, cât și profesorilor, cu scopul de a ușura munca fiecăruia în parte: învățare, respectiv predare/evaluare.

Toate materialele respectă normele în vigoare.

Contactează-mă

e-mail:

prof@edumnc.ro

Telefon

+40 723038927