EduMNC

- Sursa ta de cunoaștere pentru o reușită lingvistică:
Explorează, Învață, Excelează!
Inovație în educație, rezultate de excepție;
- O educație de calitate pentru elevi și profesori.
 

EduMNC - de ce?

Prin conținutul său, acest site se adresează atât elevilor/studenților, cât și profesorilor, cu scopul de a ușura munca fiecăruia în parte: învățare, respectiv predare/evaluare.

Toate materialele respectă normele în vigoare.

Contactează-mă

e-mail:

prof@edumnc.ro

Telefon

+40 723038927 

 

   EduMNC

Master UPB - MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR EDUCAȚIONALE_EduMNC

Cursuri de pregătire pentru bacalaureat și admiterea la facultate

07/04/2021

Universitatea din București organizează, în perioada februarie – iunie 2021, cursuri gratuite de pregătire oferite de cadre didactice și de studenți ai Universității din București, împreună cu profesori din învățământul preuniversitar.

Desfășurate online și organizate de Facultățile de Istorie, Matematică și Informatică și Filosofie, cursurile de pregătire își propun aprofundarea cunoștințelor în domeniile menționate mai sus, formarea de competențe necesare absolvenților de liceu, precum și familiarizarea elevilor cu cerințele subiectelor și cu tehnicile și metodele de pregătire pentru susținerea examenelor.

Facultatea de Istorie organizează cursuri pe pagina de Facebook a Facultății de Istorie și pe pagina de Facebook a Universității din București în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 20 februarie-29 mai 2021 (între orele 10:00-12:30).

Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București organizează, în perioada 6 martie-6 iunie 2021, pe platforma online Discord, o serie de cursuri de pregătire avansată pentru examenul de bacalaureat și pentru diferite concursuri de specialitate. Cursurile se desfășoară în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul 9:00-13:30 (09:00-11:00 – curs, 11:30-13:30 – seminar) și sunt gratuite.

Ziua de sâmbătă este dedicată informaticii, în timp ce ziua de duminică, matematicii, iar participarea la cursuri nu este condiționată de înscrierea prealabilă. Cei interesați de participarea la lecțiile de pregătire pentru disciplina informatică sunt rugați să acceseze acest link de pe platforma Discord, în timp ce cursurile de pregătire pentru disciplina matematică vor fi disponibile pentru cei interesați la acest link de pe aceeași platformă.

Facultatea de Filosofie a Universității din București oferă elevilor, prin intermediul platformei online și a aplicației Bacopedia, o serie de modele de subiecte formulate pe baza cerințelor de la bacalaureat la disciplinele Filosofie și Logică, argumentare și comunicare.

Pentru mai multe informații, click aici.

 

MNC