EduMNC

EduMNC - de ce?

Prin conținutul său, acest site se adresează atât elevilor/studenților, cât și profesorilor, cu scopul de a ușura munca fiecăruia în parte: învățare, respectiv predare/evaluare.

Toate materialele respectă normele în vigoare.

Contactează-mă

e-mail:

prof@edumnc.ro

Telefon

+40 723038927 

Titlul este cât se poate de sugestiv, dacă e să privim lucrurile prin prisma situației cu care ne confruntăm în aceste zile. Este atât de ușor acum să răspândim ceva…

Căci da, totul începe de la o singură persoană.

În societatea noastră acționează o forță puternică. Îi putem spune ”reacție în lanț”, reacție care poate fi un lucru bun sau rău, în funcție de elementul declanșator.

Tot așa și cu școala noastră românescă.

Învăţământul pare-se că e depăşit. Infrastructură precară, conţinuturi depăşite sau inutile, discipline împrumutate de la cine știe ce popoare, că de, așa e trendu’,  profesori demotivaţi, birocraţie excesivă, elevi care nu mai sunt atraşi de şcoală etc.

După vreo 30 de ani de reforme, învățământul este undeva pe marginea prăpastiei! Este rezultatul acelei reacții în lanț, dacă e să ne luăm numai după numărul miniștrilor care s-au perindat mai ceva decât manechinele pe catwalk la o prezentare de modă.

Și uite-așa trecut-au anii și a venit epidemia (sper că nu pandemia) de analfabetism functional.

Iar aici ecuația are două necunoscute profund implicate, cât și afectate: PROFESORUL și ELEVUL.

Pe de-o parte, dascălul se confruntă cu mii și mii de probleme (parcă ar fi toți matematicieni !!!).

Anca Tîrcă, specialist în educație, consideră că ”există numeroase analize care evidențiază faptul că peste tot în lume profesorii sunt supraîncărcați și suprasolicitați la locul de muncă și că tot mai frecvent în rândul acestei categorii profesionale se manifestă fenomenul de epuizare/ „burn out”. Aud mulți profesori cu care interacționez că se plâng fie de atmosfera din școală și de relațiile cu directorul, fie de numărul mare de documente și „hârtii” pe care trebuie să le completeze, fie de nenumăratele activități la care sunt obligați să participe, în afara orelor de curs. Iar…. starea de bine a profesorilor, se reflectă în starea de bine a elevilor lor.”

Și, poate cel mai important lucru… meseria de dascăl este printre foarte puținele meserii pe care nu ai voie să o înveți în timp ce lucrezi. Vii cu lecția gata făcută/învățată din prima zi. Cu alte cuvinte...ori ai, ori n-ai vocație. Și punct.

Cine nu înțelege menirea de dascăl nu are dreptul să profeseze în breaslă. Un profesor fără chemare este un real pericol pentru elevi și, indiferent de resursele/mijloacele de care acesta ar dispune, actul educațional este blocat. O tablă interactivă fără profesor pregătit nu ajută la nimic.

De cealaltă baricadă avem educabilii.

Elevii României poartă un ghiozdan greu pe umeri zi de zi. În afară de nenumăratele manuale, caiete, auxiliare, portofolii (și o sticlă de apă de 0,5l-1l), în el se ascunde o altă povară: teme uneori prea multe, informaţii teoretice inutile, pretenții peste așteptări din partea părinților, dar şi multe orgolii.

Întrebată ce să îi aducă Moş Crăciun legat de şcoală, o fetiță raspunde: ” Legat de şcoală... Ah, gata! O bancă super pufoasă pe care să pot să dorm atunci când sunt încă somnoroasă. Să fie făcută din puf toată. Şi scaunul să se transforme într-un pat. Să aibă inclusiv nişte dopuri de urechi pe laterale, să le bag şi să nu mai aud nimic”.

Oare chiar așa să fi ajuns şcoala? O sperietoare?!

”Copii, mergeți la școală, că e bună și școala la ceva!”

Fabuloasa perlă îi aparține geniului fotbalului românesc, Gheorghe Hagi. Totuși, dacă trecem peste comicul de situație, acest îndemn nu este chiar superficial, căci putem oricând contracara cu spusele lui Confucius: ”Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”.

În acest context este greu de anticipat ce se va întâmpla cu școala românească în următorii 20-30 de ani.

Experții în educație susțin că preluarea unui sistem de succes, pe care să nu îl modificăm de fiecare dată când se schimbă ministrul educației, reprezintă singura alternativă.

Sau NU.

Am putea reveni (așa cum a facut-o deja Franța) la sistemul nostru clasic de învățământ, cel de dinainte de revoluție, unde toate lucrurile erau clare de la primii pași pe care îi făceai când apăsai prima dată clanța ușii de la gradiniță, până când părăseai amfiteatrul facultății.  Desigur, clasicul sistem se va ralia la noile tendințe prin folosirea resurselor actuale/moderne de predare/învățare/evaluare.

Sau... poate că se vrea o anume reacție în lanț, căci „dacă toată lumea ar învăţa carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.” (Ion Creangă).

MNC